To be or not to be …Santa! decembrie 5, 2007

Stau si ma gandesc cand am aflta ca darurile de sub brad nu sunt de la mos Craciun, sau nuielele din ghete nu sunt de la mos Nicolae. si tot stau si ma tot gandesc, dar nu imi vine in minte. o fi fost atunci cand unchiul meu Nelu s-a deghizat, uitand sa isi ascunda negul  evident de pe frunte? nu, nu tin minte sa fi fost cine stie ce revelatie atunci.

Aha, gata stiu. eu am stiu dintotdeauna ca nu mosul e cel cu darurile de sub brad. deja pe la inceputul lunii decembrie surioara mea avea grija sa ma trimita in cautarea comorilor, in pesteri intunecate, pline de chestii care atarnau deasupra capului meu; dar nu ma lasam intimidata, ba din potriva momentul epic care avea sa vina ma facea sa caut cu mai  mult avant. aventurile mele in sifonierul mamei  erau nemaipomenite. si cat eram de fericita atunci cand prin lumina filtrata de paltoane se intrezarea ceva colorat si sclipitor. urmatorul pas era despachetatul in asa mod incat sa nu alteram ambalajul care pe vremea copilariei mele era foarte fragil.

ah cat imi e de dor de momentele acelea, ah cat imi e de dor sa fiu copilul care stie ca mos Craciun exista, nu neaparat ne aduce cadouri, dar exista…

P.S. Mos Craciun exisat in fiecare dintre noi, e spiritul acela care ne face sa fim mai fericiti in perioada asta a anului!

alba ca zapada si cei 7 pitici in budha smile decembrie 2, 2007

sambata seara. cina cu familia, suna telefonul. Simone:” Ciao, Ru! Fa-te gata, in 15 minute vin sa te iau!”Am executat fara sa fac intrebari.

mic preambul. in ultimele 2 luni  pentru mai multe evenimente si circumstante , viata mea sociala e in declin total. nu stau sa le enumar pentru ca nu vreau sa devin patetica.sa zicem ca m-am inchis in carapacea mea din care cu greu mai am chef sa ies.Simone pentru cat ma cunoaste de bine a mirosit de ceva vreme chestia asta si pentru ca e unul dintre cei care intradevar imi vor binele, a decis ca ma scoate din casa cu orice pret.

revenind la seara noastra. 21:45, un peugeot 206 ma astepta in fata casei. era singur, ma asteptam sa fie si Vania. imi explica ca Vania era la un “chef ” cu colegii si ca pe la 12 vom merge sa o luam. Pana atunci mergem la Barba Blue, barul nostru de increde sa bem ceva cald si sa mai povestim.

BIG SURPRISE!!Acolo era si Paolo(ezze). Ah cat radeam cu el in bancile scolii nu o faceam cu nimeni altul, cum ma imita el nu o facea nimeni altul! radem, povestim, ne aducem aminte de vremurile trecute. pentru o secunda reusesc sa ma izolez sa vad situatia de-afara: eu cu 7 baieti, nici un gand malitios, doar buni amici care povestesc de-ale vietii.hmm stau si ma gandesc si realizez ca 2 cei mai buni prieteni ai mei sunt baieti. uite ca a venit si ora 12 si mergem sa o luam pe Vania. Paolezze zice sa mergem ca stie el un pub interesant unde poti sa te “chiil-uliesti” in fata unui pahar cu ceva bun. pornim spre Tor Vergata, trecem de toate sensurile giratorii, si ne parcam in fata unui local care inca de-afara  mi-a capturat atentia. inauntru un Budha gigant pictat pe tavan imi daruia un zambet, lumina estompata, culori placute, mirosuri orientale si lume buna. Ne acomodam pe niste perne moi si colorate, comandam cocktail-uri cu nume exotice…si ne pierdum in prea frumosul basm  cu Alba ca ZApada si cei 7 pitici, varianta moderna!!