Asa cum ziceam acum cateva posturi, m-am apucat sa ma dau pe skate! ei bine primul impact cu solul a fost unul destul de dureros, inca mai doare! dar nu ma las!
IT’S A LOT OF FUN!!
Stiu nu era Venice beach,Clifornia. Era Ostia pe faleza si eu abea ma tineam pe skate dar era frumos, si asta ma facea fericita!
Nu, nu e Sinead O’conner, nu e nici macar renumita opera de teatru a lui Ionescu. E pur si simplu un titlu care imi bantuie mintea de ceva vreme. Defapt daca stau sa ma gandesc bine ceva are treaba cu opera lui Ionescu. Sigur are treaba, are treaba cu faptul ca m-am saturat sa vorbesc cu “ea” fara sa fiu inteleasa, fara sa vrea sa ma inteleaga, sa refeze total orice eu as putea sa ii zic; sa fie o critica in permanenta, o critica negativa, distructiva, o critica care ma macina pe dinauntru…si totusi vorbim aceasi limba! Cuvintele mele nu au sens, nu au logica, nu au nici o valoare.
De multe ori imi impun din rasputeri sa nu mai vorbesc sa nu ma mai adresez in nici un mod, sa fiu muta cu ea, poate chiar sa o ignor…asa cum face ea cu ceea ce gandesc eu si din cand in cand incerc sa ii impartasesc.
De si mai multe ori ii spun ca aparentele inseala, ca dincolo de ele e cu totul alta lume, o lume reala si ciudata! Dar “ea” nu, nu vrea sa dea pasul, nu vrea sa vada ceea ce se ascunde in spate. Ea nu vrea sa inteleaga ca suntem unici, fiecare dintre noi e o entitate individuala, ca la naiba TOTUL E RELATIV, relativ la fiecare dintre noi…Traieste in globul ei de cristal si nu vrea sa conceapa altceva decat ceea ce vede “ea” acolo. Se creaza acel sant imaginar care pe zi ce trece se mareste, cele 2 maluri se indaparteaza tot mai mult unul de altul pana se face o mare. Ce zic?! Un ocean, un ocean de DURERE!
P.S. Si totusi TI VOGLIO BENE!
Furnizorul meu oficial de lepse, Cry, ma intreaba care este:
 | rushka on Imi e dor… |
 | tempester on Imi e dor… |
| rushka on Imi e dor… |
 | Alexandra on Imi e dor… |
 | crystar on Arta de a nu fi artist |
