Azi 26 august, o zi splendida pe plaja din San Vito lo Capo. Marea e minunata. Soarele imi mangaie usor parul si pielea. Melodia de fundal e „The pirate’s bride” , Sting. E o melodie foarte trista si malinconica dar e si foarte frumoasa. Chiar daca plaja e aglomerata, eu cu castile mele am reusit sa ma izolez total. Ma simt libera, linistita si impacata cu mine insumi.
El e tot el, cel care in fiecare dimineata se trezeste langa mine; acum ma priveste si imi zambeste soptindu-mi: Ti amo!
sa vad luna in miros de tei in floare
sa traiesc un fum de tigare
sa simt sunet de chitara pe intuneric.
Gata e deja a treia oara cand citesc si recitecs ceea ce vreau sa scriu, si totusi nu ma convinge.Adica as avea eu o idee care era foarte bine structurata 2 secunde inainte de a ma aseza la acest minunat birou, dar in momentul in care degetele mele au inceput sa tasteze totul s-a evaporat. A ramas doar un titlu.
Acum ce ma fac? Adica, deja scriu raaaar, si atunci daca o mai fac si rau, fara vreun fir logic totul devine o tragedie.
OK! Am sa incep sa imi explic titlul.DA am zis sa „imi” explic titlul ca poate asa imi aduc aminte despre ce vroiam sa scriu si iese ceva omoneste.
Arta? Ce inseaman pentru mine arta? Pai as incepe sa enumar toate tipurile de arta care imi pica la mana, cum ar fi: pictura, arhitectura, sculptura, literatura, muzica, dansul, teatrul…
NU cred ca as fi instare sa dau vreo definitie tehnica artei, dar imi zboara prin minte o idee care tare imi place si de frica sa o pierd am sa o tastez repede aici; si anume ca arta e cam tot ceea ce te face fericit macar pentru o clipa, tot ceea ce te „zgarie” in mod placut pe ureche sau pe retina, sau pur si simplu in momentul in care esti martorul unor evenimente care iti provoaca un fior prin tot corpul. Si acum revenind la titlu, mi-am adus aminte ce vroia sa insemne.
NU am avut niciodata vreun talent. Cand eram mica imi placea sa fac de toate dar ramaneam dezamagita mai tot timpul de rezultat. Acum am crescut si tot nu am vreun talent artistic. Imi place muuuuuuuult sa admir si sa critic(in mod pozitiv), imi place sa citesc cam tot ce imi pica in mana, imi place sa merg la diferite mostre si muzee, fara sa ascult muzica cred ca as tampii, imi pierd timpul pe net cautand fotografii artistice ca mai apoi sa le admir. Mai pe scurt imi place cam tot ceea ce e frumos si are un mesaj oarecum ascuns, care ma face curioasa si ma impinge sa il deslusesc. Si totusi eu nu am nici un fel de talent artistic in afara de a aprecia.
L.E.: Daca a iubii este o arta atunci da sunt si eu un artist. 😉
P.S. Am reusit din nou sa nu ma fir logic…yey to me!
Am observat ca de ceva vreme (cand) postez, o fac despre ce ma macina. Adica no cand sufletelul meu, care din cate imi dau seama pe zi ce trece nu e chiar asa „elul” ci mai degraba e un „oi” e un pic suparat si sufera!
Hmmm stau si ma gandesc daca ceea ce am tastat pana acum area vre-un fir logic si tind sa cred ca…n-are.
Dar ca de obicei ma inteleg eu singura!
Ai luptat toata viata, ai incercat sa intelegi, sa gasesti scuze si motive care sa explice anumite comportamente…degeaba. Ai inchis ochii prefacandu-te ca nu vezi, si daca chiar ai vazut ai iertat. Ai iertat de dragul legaturii care va tinea uniti! Ai cautat sa gasesti un motiv care sa te faca sa accepti, chestii inacceptavile dealtfel. Ai ajuns tot timpul la acealasi rezultat.
Ei bine de data asta sangele nu mai e atat de puternic!
„mi hai preso il cuore Ru, come te lo devo dire ed e bello e propio bello pensare che sei solo mia e di nessun altro”
Te-am chemat chiar azi, sa incercam sa fim prietene, sa povestim, sa iti arat ce imi place mie, sa o luam incetul cu incetul. Am sperat ca daca incerc sa imi calc pe mandrie ai sa fi atat de draguta macar sa (ma) asculti.
Te-ai ridicat sictirita si fara nici un chef de la masa, dupa ce te-am rugat sa vi un pic. Nu mi-am pierdut din entuziasm cand te-am vazut, am sperat doar ca e o impresiea mea. Eu aveam scanteie in ochi si speranta in suflet ca de data asta am sa te fac sa ma accepti asa cum sunt macar pentru cateva minute. In zadar am sperat. Mi-ai lasat ca de obicei un gust amar.
Stii nu vroiam decat sa iti spun ca mi-ar placea sa invat sa cant la chitara si deci sa imi cumpar una. Nu stai linistita, nu ma facut-o pentru ati cere bani, stii ca nu am obiceiul sa o fac. Mi-o voi cumpara din banii mei asa cum fac de ceva timp.
Raspunsul tau a fost unul foarte dureros: ” Si la ce iti ajuta? Exact cantatul la chitara iti mai lipseste acum! Sa-ti cumperi cand vei fi la casa ta.”
Si eu am zis…nimic. Am iesit si tragand usa dupa mine: ” Ma ajuta sa fiu fericita…ceva ce tu nici nu visezi, chiar daca ai putea!”
Inca e cald, mult prea cald pentru gusturile mele; defapt am hotarat acum ceva timp ca imi place vara chiar foarte mult, si desigur tot ce implica ea! Cum ziceam mai devreme, e mult prea cald chiar daca in calendar s-a mai rupt o foaie…DA azi e 1 septembrie si la roma sunt 35° si eu stau in casa incercand sa invat. DA mai stiu si ca am restante, dar vorba cuiva: cine nu are restante e student degeaba, sau infine ceva de genul! Revenind la noi ziceam ca incerc sa invat.EXACT, incerc sa invat! Stau aici, cursur, carti si alte unelte in ale invatatului dar degeaba. Mintea mea zboara la alte lucruri
A fost o vara lunga(sau infine nu prea), plina de evenimente de toate felurile. Am calatorit, am fost la mare,la munte, am fost acasa, care defapt din ce in ce mai mult nu o mai simt ca atare. Au fost chefuri peste chefuri, cantari peste chitari la cetate, am cunosct multe lume frumoasa, litri de bere au curs pe terasele fagaresene, intrerupte din cand in cand de cate o tequilla mica 😉 .Am ras, am povestit, am vazut filme,am descoperit secrete care oricum nu erau secrete. Neoane ultra violete ne-au iluminat nopti fierbinti de vara, si cafelele all’italiana de dimineata ne-au dres ochii! Am dansat pe sute de ritmuri, alte sute daca nu mi de flask-uri ne-au iluminat corpurile plutitaore prin fumuri si noapte. Au fost dupamiezi placute cu iz de casa de cultura la repetitii, cazaturi de pe scaun si rasate cu gura pana la urechi si cate si mai cate…
EL a ramas tot EL, ba din potriva parca ceea ce ne lega inainte a devenit si mai puternic. Continua cu toate fortele sa ma faca fericita si da Doamneloe di Domnilor…REUSESTE!!
Dar acum ma gandesc sa inchid intr-un sertar aceste minunate amintiri si sa ma intorc la incercarea mea de a invata, nu de alta dar am o mica impresie ca pe profu de fizica nu l-ar prea interesa aventurile mele, sau mia stii?! Hmmmmm, am un mare dubiu asa ca…Bye Bye see u later!
s-au trezit impreuna, Intr-un pat necunoscut dar care totusi era al lor. Lumina zorilor cu greu patrundea si mangaia corpurile lor inca amortite de somn. Ea nu putea fi mai fericita decat atat. El insa vroia sa o faca sa atinga cerul cu un deget…
Cladirea PP1, Universitatea de Inginerie Tor Vergata.
Sssst! Liniste… Toti vorbesc in soapta. Un fel de hol reinventat in sala de lectura. Vezi tu chipurile tpata lumea invata. Cate doi ,trei la o masa isi schimba pareri si idei. Priviri incruntate, sclipiri de geniu; dezamagiti de rezultatul calcului, isi ridica ochii spre tavan probabil cu speranta ca pe undeva pe acolo se afla deznodamantul problemei. Sunt singura la masa si creionul meu verde nu conteneste in a scrie propozitile mele fara sens. Mai sorb din cafeaua mea deja rece. Acum observ ca langa paharul meu de plastic este ceea ce a mai ramas dupa ascutirea unui creion… A da, am inceput sa beau cafea; adica atunci cand imi aduc aminte. Mai exact aveam rataciti prin buzunar 0,50 € si am zis sa profit de ei!
Ah… si cat e de dulce; mult prea dulce pentru mine! Imi aduce aminte de Vali si ceaiurile lui cu gust de cafea(exagerat de multe intr-o zi!).
Janis imi urla in ureche(„Down on me…” si asta imi aduce aminte de cineva dar asta e alta poveste…) dar e pe fundal cat sa imi tina companie.
La capatul coridorului e o fereastra mare prin care reusesc sa vad ca afara e innorat si ca e foarte probabil sa ploua…FUCK iar nu am umbrela!
Acum am luat ultima gura de cafea si simt cum glicemia a crescut pana la stele. Tot zaharul a ramas pe fundul paharului; m-am strambat dezgustata de parca as fi muscat dintr-o lamaie! Hmmm…oare de ce mie nu imi plac lucrurile dulci? Ah ce as manca o lamaie! Iar am luat-o pe tangenta!:((
Este ora 13 si linistea de mai devreme s-a transformat intr-un bazait care ma deranjeaza si ma obliga sa ridic volumul la ipod. Se inchid caiete si carti…
p.s. pt ca nu am avut aparatul la mine m-am indurat sa fac eu o schita…ca tot vorbeam de talentul meu la desen:D
Rushka's Weblog 
